Degustatorii au testat valoarea vinului din Dealu Mare

Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR) au avut intalnirea trimestriala in Dealu Mare, la Statiunea Monteoru. Cu aceasta ocazie, in perioada 11-13 noiembrie, aproape o suta de degustatori au vizitat trei din cele mai importante centre de vinificatie din Romania.

Prima oprire a autocarelor cu degustatori a fost la Statiunea Pietroasele.

Intrata in 2005 in patrimoniul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti, Statiunea de cercetare si productie viti-vinicola Pietroasa este, pe langa un centru de studiu pentru studenti, un spatiu ce aminteste de unul din cele mai importante tezaure ale Romaniei, Tezaurul de la Pietroasele, cunoscut si cu numele popular Closca cu puii de aur, format din 22 de piese.

Dupa o scurta si interesanta prezentare a activitatii viti-vinicole, dar si a valorilor pe care le are Statiunea Pietroasa, membrii ADAR au putut degusta vinurile produse pe cei 150 de hectare. Tamaioasa romaneasca, vinul emblema al Centrului Viticol Pietroasa, a fost degustat in amintirea ing Gheorghe Varaticeanu, artizan oenolog si reputat degustator.

A doua oprire a membrilor ADAR a fost pe Domeniile Sahateni. Un proiect de trei milioane de euro se vede intr-o crama bine dotata, cu utilaje ultramoderne si cu vinuri ce-si fac loc incet, dar sigur si pe piata externa, nu doar in paharale romanilor cu gusturi rafinate. Degustatorii ADAR au fost ghidati de gazde pe culoarele luminoase ale liniilor de productie si de imbuteliere, pentru ca apoi sa fie adusi la gura sobei, in fata unui semineu pentru a degusta vinuri celebre ale Aureliei Visinescu.

Ultima crama vizitata in cadrul reuniunii membrilor ADAR a fost Lacerta. Inaugurata recent, crama Lacerta este o investitie de nu mai putin de 5 milioane de euro, iar asemanarea cu  nava “Enterprise” din Star Trek i se potriveste.  Profesorul Viorel Stoian a explicat premierele pe care aceasta crama le aduce in Romania, in domeniul tehnologiei ultramoderne, precum masa de sortare in locul buncarului de preluare al strugurilor sau folosirea gravitatiei in cursul vinificatiei. Dupa plimabarea prin “Enterprise-ul oenologiei romanesti” vizitatorii au ajuns in somptuosul salon de degustari, trecand prin magazinul de vinuri unde erau expuse medaliile si premiile obtinute la concursuri internationale.

Vinurile Lacerta au incheiat traseul prin crame fiind totodata si cele mai apreciate dupa degustarea specialistilor din Asociatie.

Sedinta ADAR s-a deschis cu prezentarea evenimentelor unde membrii au fost direct implicati precum: Salonul National de Vinuri al Romaniei – Vintest Bucureste, Festivalul Tuicii de la Valenii de Munte, Festivalul vinului –Valea Calugaresca, Strugurele de aur – Alba Iulia, Concursul Vinul.ro si altele.

Au urmat degustarea vinurilor din Dealu Mare, peste 30 de sortimente, la fiecare facandu-se aprecieri de cate un membru ADAR.

Intalnirea trimestriala a Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania a mai adus in prim plan realizarile si importanta pe care membrii sai o au in industria vinului, realizari multe si semnificative ce stabilesc si certifica valoarea vinului romanesc.

Lista vinurilor degustate:

ALBE:

1. FETEASCA REGALA 2011 TOHANI

2. FETEASCA REGALA 2011 CASA ZORESTI

3. FETEASCA ALBA 2011 DDM URLATI

4. RIESLING 2011 ZORESTI

5. SAUVIGNON BLANC 2011 DDM URLATI

6. SAUVIGNON BLANC 2011

7. MUSCAT OTTONEL 2011 DDM URLATI

8. RIESLING DE RHIN 2010 LACERTA

9. SAUVIGNON FUME 2010 BUDUREASCA

10. PINOT GRIS 2010 LACERTA

11. PINOT GRIS 2010 BUDUREASCA

12. CHARDONNAY 2010 LACERTA

13. SAUVIGNON BLANC 2010 LACERTA

14. CUVE X LACERTA

15. MUSCAT OTTONEL 2010 LACERTA

16. ROSE ECLIPSE BASILESCU

17. BUSUIOACA DE BOHOTIN 2009 BASILESCU

ROSII:

1. PINOT NOIR 2011 ROVIT

2. MERLOT 2011 LACERTA

3. CABERNET SAUVIGNON 2011 TOHANI

4. PINOT NOIR 2009 BUDUREASCA

5. FETEASCA NEAGRA 2009 SERVE TERRA ROMANA

6. FETEASCA NEAGRA 2009 DAVINO

7. CABERNET SAUVIGNON 2009 LACERTA

8. CABERNET+ SIRAH 2009 LACERTA

9. CUVE IX 2009 LACERTA

10. CUVE CHARLOTTE 2008 SERVE

11.CABERNET SAUVIGON 2008 BUDUREASCA

 

Comments are closed.