În momente de tensiune economică şi creştere a costurilor, echipa Vinvest şi-a asumat misiunea de a aduce împreună public şi produse din industria vinului, cu scopul de a impulsiona piaţa într-o direcţie pozitivă.

Peste 200 de producători de vin, companii de servicii şi accesorii, asociaţii profesionale, instituţii şi reprezentanţi mass-media au participat la prima ediţie a Salonului Naţional de Vinuri al României – Vintest, desfăşurat în perioada 27-30 octombrie, la Romaero, Băneasa din Bucureşti. Dintre aceştia,  119 au fost expozanţi şi parteneri.

În privinţa audienţei, aproximativ 5.800 de persoane au trecut pragul Salonului Vintest. Pentru a face mai simplă şi mai accesibilă degustarea, toţi vizitatorii au primit câte un pahar într-un săculeţ.

Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul a două ministere direct interesate de industria vinului: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.  Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără, prezent la deschiderea oficială, a vizitat fiecare stand în parte, a discutat cu expozanţii, și a făcut betclic pariuri online de mai multe ori, în timp ce Ministerul Turismului a fost prezent cu un stand de promovare a turismului vitivinicol.

Mesajul organizatorilor s-a pliat pe misiunea Salonului, anume aceea de a aduna într-un singur loc reprezentanţi ai industriei vinului, de la crame şi tehnologie până la turism, în ideea de a stabili punţi de comunicare şi relaţii de afaceri care să ridice sectorul vitivinicol.

Cele 11 obiective ale Vintest au fost îndeplinite atât în perioada celor 4 zile de Salon, cât şi în cele două evenimente premergătoare.

La finalul primei ediţii a Salonului Vintest, mesajul organizatorilor a fost exprimat de doamna Lucia Pîrvu, expert degustător, director al Salonului Naţional de Vinuri al României – Vintest:

Promovarea vinului românesc într-un cadru profesionist este o necesitate. În România nu exista un Salon Naţional de Vinuri, adică un loc în care vinul să fie prezentat şi promovat de la cultivarea viei sau tehnologia vinificaţiei până la arta degustării. După prima ediţie Vintest, Salonul pe care-l merită vinurile româneşti încă nu are consistenţa pe care ne-o dorim. Noi am făcut primul pas. Ne pregătim de al doilea.

Am adunat şi analizat greşelile primei ediţii pentru a le evita în viitor şi am strâns reuşitele, care vor fi punctul de plecare al următoarelor ediţii.  Am avut parte de sprijinul unor oameni care au crezut în valoarea evenimentului, dar ne-au motivat să mergem înainte şi cei care au încercat să ne împiedice.

Am reuşit să creăm cadrul şi ambianţa prielnice ca oamenii de afaceri din industria vinului şi cei interesaţi de vin să stabilească relaţii de business şi chiar să încheie afaceri. Am fost plăcut impresionaţi de calitatea vinului şi modul de prezentare al micilor producători.  Feed-back-ul primit de la vizitatorii cunoscători a conţinut şi un mesaj de apreciere pentru producătorii de mai mică anvergură.

Suntem conştienţi că nu am reuşit să facem tot ce era necesar. Ne-am fi dorit să găsim calea eficientă de a aduce mai mulţi reprezentanţi din HORECA, dar acest neajuns a devenit unul dintre obiectivele ediţiei viitoare.

Am reuşit să aducem oficiali ai ambasadelor şi delegaţii străine şi toţi au plecat cu impresii favorabile concretizate în vinul cumpărat şi chiar în contactele stabilite.

Am primit un sprijin enorm din partea unor instituţii de învăţământ prin grupurile de liceeni şi studenţi care au fost prezente atât în sectorul gastronomic, cât şi alături de somelieri.

Acolo unde am reuşit, succesul se datorează în primul rând celor care au fost alături de noi, iar  lipsurile au rostul de a ne impulsiona să fim mai buni în ediţia viitoare.”

Obiective propuse şi îndeplinite

1. Atragerea partenerilor strategici

Obiectivul a fost îndeplinit prin partenerii pe care i-a avut Salonul: industria vinului, autorităţi centrale, oameni de afaceri străini, mass-media, ONG, public consumator etc.

2. Prezentarea produselor recent apărute

La standurile micilor producători, vizitatorii au putut găsi şi vinurile nou lansate.

S-a lansat chiar şi un shop,  Magazinul Boieresc, un parteneriat între Asociaţia Căutătorilor de Trufe din România şi Magazinul Good Point.

3. Stabilirea relaţiilor de afaceri

Între producătorii de vin, prestatorii de servicii – accesorii şi vizitatorii Salonului Vintest conversaţiile au depăşit deseori subiecte comune precum anul de producţie al vinului degustat sau calităţile acestuia. De pildă, ambasadorul Poloniei a venit direct interesat de producătorii care pot exporta vin românesc, iar Crama Domeniile Săhăteni a fost una din cele care au captat interesul diplomatului polonez.

Un alt exemplu îl constituie un grup de producători de vin, aflaţi la început de drum, au venit din zona Dealu Mare pentru a obţine informaţii din partea expozanţilor cu experienţă în structuri de plantare, utilaje de vinificaţie şi tipuri de marketing. Astfel de exemple pot continua.

4. Promovarea micilor producători care nu au vinurile listate în super şi hypermarketuri a reprezentat principalul punct de atracţie al primei ediţii Vintest. Calitatea vinurilor din cramele mici a atras publicul avizat, dar şi pe cel amator.

5. Prezentarea vinului românesc în faţa diplomaţilor străini

Un important eveniment de promovare a Salonului, dar şi a vinului românesc, a fost întâlnirea cu diplomaţii străini (20 octombrie).  Au participat 38 de ambasadori, consuli şi reprezentanţi ai ambasadelor din Bucureşti, care au degustat vinurile de calitate expuse de 17 producatori români. Alături de diplomaţi au fost şi autorităţi centrale, evenimentul găzduit de Hotel Triumf reunind în total aproximativ 130 de persoane.

6. Prezentarea calităţii vinului jurnaliştilor români şi străini

Jurnalişti ai presei mondene, dar şi de specialitate, alături de cei ai radiourilor şi televiziunilor naţionale, precum şi invitaţi din străinătate au fost protagoniştii unei degustări de vinuri româneşti într-un eveniment ce a adunat 150 de persoane la Hotelul Triumf din Capitală în 13 octombrie.

7. Promovarea turismului vitivinicol. Prezentarea potenţialului turistic unic al cramelor româneşti. Promovarea tipului de concediu oenoturistic. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural – A.N.T.R.E.C. a fost prezentă la Salonul Vintest prin Ministerul Turismului. Alături de A.N.T.R.E.C. au fost şi alţi promotori ai turismului vitivinicol, precum Ruta Vinului.

8. Transmiterea de cunoştinte şi deprinderi în procesul de recunoaştere a calităţii vinului.

9. Promovarea degustării corecte „Taste Education”

10.  Promovarea vinului ca aliment cu prioritate faţă de celelalte băuturi alcoolice.

11.  Educarea populaţiei în privinţa asortării vinului cu mâncarea.

Aceste ultime 4 obiective au fost îndeplinite cu ajutorul somelierilor, experţilor degustători şi  reprezentanţilor producătorilor care au oferit explicaţii esenţiale şi pertinente despre cum trebuie degustat vinul şi mai ales despre cum trebuie ales vinul în funcţie de meniu.

Faptul că fiecare vizitator a primit la intrare un pahar oferit de organizatori a facilitat deprinderile artei degustării.

Prin grupurile de sudenţi prezente la Salon, conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti doreşte să includă în studiul academic teme de specialitate, ideea pornind de la Salonul Vintest.

Un alt grup de studenţi de la Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti a realiza un studiu pe marketing depre producătorii de vin prezenţi în Salon.

Au fost prezenţi şi studenţi din Sibiu, o delegaţie de 50 de tineri, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, interesaţi de domeniul vinului.

Campania de promovare a Salonului Naţional de Vinuri al României – Vintest

Salonul Vintest a avut 67 de parteneri media dintre care doi principali.

Unul dintre partenerii media principali, Societatea Română de Radiodifuziune, a transmis pe şapte posturi naţionale şi regionale spotul Salonului şi informaţii în jurnalelele de ştiri.

Agenţia Naţională de Presă Agerpres, alt partener media principal, ca instituţie de stat, a reprezentat sursa oficială de informaţii pentru instituţiile prezente în România, dar şi pentru corporaţii şi ambasade. Prin parteneriatul cu Agerpres, Salonul Vintest a fost promovat în toate instituţiile de stat din România şi din străinătate, precum şi în rândul companiilor ce au subscris la Agerpres.

Canalele de comunicare utilizate pe partea de PR

  • Evenimente proprii:

Cele 2 degustări organizate în 13 octombrie şi 20 octombrie cu jurnalişti, respectiv diplomaţi şi găzduite de Hotelul Triumf de pe Bulevardul Kiseleff.

Conferinţa de presă – susţinută în 24 octombrie, la Restaurantul Morgen La Dud.

Comunicate de presă – au fost transmise 7 comunicate de presă în lunile septembrie-octombrie ce au avut ca temă Salonul Vintest sau evenimentele premergătoare.

  • Panouri publicitare electronice: 20 panouri electronice au promovat evenimentul în zonele de trafic intens. Spotul a rulat timp de 14 zile cu un interval de succedare de 5 minute.
  • Panouri publicitare staţii METROU. În toate staţiile din Reţeaua Metrorex, spotul de promovare a Salonului a rulat o dată la 40 minute pe o perioadă de 14 zile. Metrorex are 450 de panouri în toate staţiile.
  • Bannere: 3
  • Roll-up: 2
  • Mape de presă: 400 bucăţi oferite invitaţilor la cele  evenimentele premergătoare.
  • Afişe: 500 de bucăţi cu dimensiuni de 70×100 cm.
  • Fluturaşi/flyere: 20.000 de bucăţi, distribuiţi în maşini, centre comerciale, zone de trafic intens şi direct la locuinţe sau cutii poştale.
  • Invitaţii: 6.000 de bucăţi, adresate partenerilor profesionişti: HORECA, autorităţi centrale, agenţii de turism, producători din ţară, DADR, camerele de comerţ judeţene şi bilaterale, instituţii diplomatice (ambasade, consulate) etc
  • Materiale branduite Vintest – 8.000 de pahare inscripţionate cu Vintest.
  • TV:

Realitatea TV – a difuzat un filler de promovare a Salonului Vintest timp de 12 zile.  În jurnalele de ştiri ale Realităţii TV au fost incluse materiale de prezentare a Salonului şi a pre-evenimentelor organizate

TVR     – a difuzat 2 ştiri despre evenimentele de promovare a Salonului în jurnalele de ştiri. De asemenea, a realizat un amplu material despre deschiderea Vintest.

Salonul Vintest a fost prezent în emisiunile specializate despre vin, coordonate de reputaţi jurnalişti/realizatori precum Cătălin Păduraru şi Cosmin Zidurean. Despre Vintest s-a vorbit atât înaintea deschiderii oficiale, cât şi în perioada desfăşurării. Au fost realizate intervenţii live şi s-au înregistrat emisiuni în cadrul Salonului.

Pro Tv, Antena1, B1 TV, N 24, Digi TV, Etno TV, Favorit – au filmat şi difuzat cel puţin o ştire de la pre-evenimente şi din perioada Salonului.

  • Radio:

Reţeaua Naţională Radio România a transmis 12 spoturi pe zi pe o perioadă de 5 zile. A transmis ştiri înaintea deschiderii şi după cele 2 pre-evenimente de promovare. În cele 4 zile de Salon, Radio România 3NET „Florian Pittiş” a asigurat ambianţa muzicală în Salon,  a comunicat cu publicul prin concursuri cu premii în vin şi i-a prezentat pe parteneri.

Magic FM  – spot radio difuzat pe o perioadă de 9 zile.

Radiouri  comerciale – mai multe posturi de radio din Bucureşti (Europa FM) au anunţat în jurnalele de ştiri deschiderea Salonului sau pre-evenimentele organizate.

Radio Folclor în calitate de partener media a promovat Salonul înainte şi în timpul desfăşurării Vintest.

  • Agenţii de presă:

Agerpres, în calitate de partener media principal, a difuzat ştiri şi a publicat bannerul online pe site-ul oficial al Agenţiei.

Mediafax, NewsIn  şi altele – au inclus în fluxurile de ştiri, materiale care au anunţat Salonul şi pre-evenimentele.

  • Reviste:

Din cei 67 de parteneri media, 18 au fost reviste, unele specializate în agricultură/vin/gastronomie, precum Horeca Expert, Gastromedia, Horeca, Profitul agricol, Bucătăria pentru Toţi.  Alte reviste, precum Playboy, 24 FUN, Yacht expert, Auto Expert, Yachting pleasure s-au adresat publicului ţintă din cluburi, lounge şi lifestyle.

  • Online: Bloggeri specializaţi în vin şi/sau gastronomie, magazine online de vin, alte site-uri care au dorit să promoveze evenimentul prin banner online şi materiale jurnalistice. Au fost publicateîn spaţiul virtual peste 500 de articole şi bannere online cu Vintest.

 

 

 

Comments are closed.